Politist de Penitenciare Campion Mondial la Skandenberg

El este Aprodu Catalin, agent operativ in cadrul Penitenciarului București-Jilava și este
Campion Mondial la skandenberg, un sport cunoscut în întreaga lume sub denumirea de armwrestling.

Descoperim din ce in ce mai multi colegi campioni și ne mândrim de fiecare dată când scriem despre ei. Cătălin va invită să îl cunoașteți și scrie pentru politiapenitenciara.info câteva realizări din cariera lui.

Am început să practic acest sport in urma cu 8 ani , mai exact la vârsta de 14 ani, în cadrul Clubului Sportiv Prietenia Caracal ,unde antrenor mi-a fost domnul Aurel Baciu. Un om foarte important in cariera mea de sportiv.

În același timp am fost inspirat si motivat de marele sportiv al României, Ion Oncescu. Cu o motivație si o ambiție de fier, rezultatele nu au întârziat să apară, reușind să urc pe podium la prima participare la Campionatul Național de skandenberg, devenind vicecampion al României la categoria de juniori.
În următorii ani am obținut numai medalii de aur atat la campionatele naționale cat si la competiții interne si internationale.
Cea mai mare performanță am reusit sa o obțin in anul 2014 la Campionatul mondial de skandenberg din Lituania (Vilnius) , reușind să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la categoria de juniori 65 kg. In acel moment am devenit al doilea campion mondial al României dupa Ion Oncescu.
Practic acest sport și în prezent în paralel cu munca la Penitenciar.

Imi place ceea ce fac și în momentul de față ma pregătesc pentru Campionatul mondial din Polonia unde sper sa ridic iarăși steagul României.
În tot acest timp am avut lângă mine familia si prietenii cărora tin sa le multumesc.