Video | Sorin Dumitrascu la Academia Sindicala

Video | Sorin Dumitrascu la Academia Sindicala

O nouă ediție a Academiei Sindicale, a cărei invitat a fost Sorin Dumitrascu.

Sorin Dumitrașcu este președinte al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, formator sindical și expert în proiecte internaționale de reformă a sistemelor penitenciare.

Problemele cu care se confruntă lucrătorii în această perioadă precum și în viitorul imediat, sunt majore. Contrar opiniilor conform cărora lucrătorii își pot negocia și reprezenta individual drepturile, sindicatul rămâne, fără îndoială, forma cea mai eficientă de apărare a intereselor lor. Cât de pregătite sunt acestea să fie un actor important în negocierea și apărarea intereselor lucrătorilor, mai ales în asemenea contexte de criză? Există un deficit de competențe sindicale și, în consecință, un deficit de legitimitate al organizațiilor sindicale? Care sunt soluțiile și ce strategie au sindicatele pentru a depăși această situație?

Despre toate acestea in clipul de mai jos.

Academia Sindicală online este un proiect educațional al CNS Cartel ALFA în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung Romania
cu Victoria Stoiciu.

%d blogeri au apreciat: